Omul care a devenit cunoscut din greșeală
Mike Brodie sau “The Polaroid Kidd” cum își zice el a ieșit din anonimat prin publicarea unor fotografii făcute doar de dragul memoriei. Intenția inițială a omului era să păstreze niște amintiri, momente petrecute cu prietenii săi și să își documenteze călătoriile.
S-a născut în Arizona în 1985 iar de fotografiat s-a apucat prin 2004 după ce-a primit un aparat foto Polaroid. Lucrând sub porecla “The Polaroid Kidd”, Brodie a petrecut următorii câțiva ani înconjurând țara, cel mai mult fără a plăti, cu trenul, și în așa fel a strâns destule lucrări pentru o arhivă serioasă care va rămâne ca document important despre felul în care s-a călătorit in America în perioada aceea.
Cum s-a apucat de fotografie așa s-a și lăsat. Brodie nu a studiat formal fotografia, își folosea doar instinctul, dar lucrările lui arată un talent aparte. A expus și la Louvre, devenind astfel cunoscut la nivel internațional.
Brodie zice că face doar ce-i place, momentan fiind pasionat de mecanica mașinilor. Spune că îl încântă “intestinele” unei mașini și că reparând la ele, simte că se poate apropia mai mult de un om decât cu aparatul pus în față.
site-ul lui Mike Brodie: http://mikebrodie.net/