fbpx

Am plecat spre Viena cu gândul să încerc obiectivul Samyang AE 14mm f/2.8. Cu ocazia unei vizite anterioare, ochisem deja câteva clădiri şi interioare, pe care nu reuşisem înainte să le fotografiez, din cauza dimensiunii lor megalitice, dar şi pentru că nu puteam găsi un punct de staţie de unde să cuprind întreaga complexitate a clădirilor, mai ales din  cauza străzilor relativ înguste. Aveam emoţii, deoarece obiectivul are focus manual şi mă temeam că nu pot focaliza corect, în ciuda faptului că există o confirmare în vizor, în momentul în care subiectul este în focus.

Am pornit pe străzile din centrul Vienei pe jos, ca orice turist pasionat, enumerându-mi în minte câteva din posibilele locuri pe care doream să le fotografiez. Mi-am ales câteva interioare şi câteva clădiri şi spaţii cu o arhitectură impunătoare. Aveam cu mine mult iubitul meu Nikon D800 şi doar obiectivul de la Samyang, decis să îl supun unor “chinuri îngrozitoare”.

POP_7739 2

Mi-au plăcut la acest obiectiv forma şi senzaţia pe care o ai atunci când e montat pe aparat. Mi-a dat senzaţia de obiectiv robust încă de la început. Este construit surprinzător de bine, pentru un produs atât de accesibil din punct de vedere al preţului. De asemenea, mi-a plăcut combinaţia reuşită de metal şi plastic de calitate, cât şi uşurinţa cu care poţi roti inelul de focalizare. Inelul diafragmelor este imprimat foarte vizibil. Totodată, are un click uşor de auzit la schimbarea diafragmelor, deşi pe Nikon D800 lucrul acesta se face electronic, după ce se fixează pe valoarea 22. Obiectivul este echipat cu un sistem de focus intern, ceea ce înseamnă că, în timpul focalizării, dimensiunea obiectivului e constantă şi lentila din faţă nu se roteşte. Ca la majoritatea obiectivelor cu această focală, lentila din faţă e curbată, ceea ce înseamnă că nu putem monta nici un fel de filtru şi poate fi acoperit cu un capac, puţin cam mare şi cam greu de ţinut în buzunar în timpul fotografierii, însă extrem de folositor la transport. Parasolarul e în formă de petale şi e fixat pe obiectiv.

POP_7997

Un avantaj a fost şi preţul, în jur de 2000 lei, care reprezintă doar o treime din ceea ce înseamnă un asemenea obiectiv de la Nikon, motiv pentru care am tot amânat cumpărarea unuia cu o asemenea focală. Focalizarea manuală, cea de care eram atât de speriat, funcţionează ireproşabil, aproape că nici nu simţi nevoia de auto focus. În vizor, în afara de faptul că o bulină verde îţi confirmă când subiectul e în focus, o mică săgeată îţi arată direcţia în care să roteşti inelul de focalizare. Chiar şi la o diafragmă de f/2.8, pe un Nikon D800 trebuie doar să setezi inelul de focus (inelul distanţelor) pe 2.4 m pentru a obţine o imagine clară de la 1.2 m până la infinit. În mod similar, la f/5.6, setarea la 1.2 m pe inelul distanţelor rezultă o profunzime de câmp de la 0.6 m până la infinit.

POP_7780

Contrastul şi dinamica culorilor a fost peste aşteptările mele (în general am avut experienţe neplăcute cu obiective de buget redus), iar claritatea imaginii este ireproşabilă. Am fotografiat, în general, cu o diafragmă f/4, unde nu am avut probleme. Am fost plăcut surprins şi să observ că la ISO ridicat şi o diafragmă f/2.8, obiectivul s-a comportat ireproşabil. Însă cea mai mare supriză pentru mine a fost faptul că, dacă respectam axa de fotografiere, liniile erau drepte, paralele, fără distorsiuni geometrice supărătoare. Într-adevăr, dacă subiectul se află foarte aproape, apare o “bulă”. În privinţa vignietării, este destul de vizibilă la diafragma f/2.8 şi este decentă la f/4.

CONCLUZII

Am prezentat această lentilă din punctul de vedere al unui fotograf, fără măsurători ştiinţifice, cu rezultate bazate pe propriile observaţii. Sunt sigur că modelele mai scumpe de la Nikon sau alţi producători pot promite rezultate mai bune, însă, ca raport calitate-preţ acest obiectiv este foarte bun, în special pentru situaţiile în care eu am avut nevoie de aceasta.

Am folosit cu succes acest obiectiv şi pentru publicaţii de decoraţiuni interioare, fără a primi plângeri de la editori şi folosindu-l pentru spaţii mici (baie sau spaţii de depozitare). Dacă ar trebui să îi dau o notă, pe o scară de la 1 la 10, probabil un 8,5 ar fi nota acordată de mine. Apropo, în cazul în care nu ştiaţi, această lentilă este produsă de Samyang sub mai multe nume, cum ar fi Walimex şi Rokinon.

Unele din problemele de distorsiuni geometrice le-am corectat în postproducţie cu lens corections de la Photoshop.

POP_7546

POP_8132

POP_8102

POP_7950

POP_7896


Sorin Popa mai poate fi urmărit pe site-ul său sau/şi pe Facebook.