fbpx

Avem plăcerea să vă prezentăm proiectul umanitar Flames on Bikes – Across Europe to Africa, prin care doi arădeni, Rareş Bârsan – medic I.S.U „Vasile Goldiş” Arad şi  Domiţian Giurgiu – pompier salvator în cadrul aceleaşi instituţii, vor pleca într-o expediţie pe motociclete, ce va cuprinde traversarea Europei şi a Marocului.

Scopul misiunii este de a strânge fonduri pentru copiii bolnavi de cancer din România, ajutând în acest fel Secţia de transplant medular din cadrul Clinicii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. De asemenea, prin acest proiect se urmăreşte şi consolidarea relaţiilor între membrii  IPA Regiunea 1 Arad şi unităţile de pompieri, jandarmi şi poliţişti din Maroc. Pe perioada expediţiei, Rareş Bârsan va acorda asistenţă medicală gratuită comunităţilor din zonele izolate ale Marocului. Aceasta este prima ediţie dintr-o acţiune caritabilă desfăşurată pe două continente. Deplasarea din Arad şi până în nordul Africii se va face începând cu data de 6 aprilie, întoarcerea fiind programată aproximativ la finele lunii, în funcţie de evenimentele survenite pe parcurs.

SinPRO s-a alăturat acestui proiect nobil prin acordarea unui aparat foto Nikon 1 J1, care va fi folosit pentru surprinderea  momentelor cheie din perioada expediţiei. Fotografiile de pe traseu vor fi trimise în timp real (în limita posibilităţilor), aşadar staţi cu ochii pe blogul nostru pentru actualizări, sub forma unui jurnal. Pentru mai multe detalii, accesaţi şi pagina de Facebook Flames on Bikes.

Rareş şi Domiţian, vă urăm mult succes şi vă dorim o călătorie cât mai uşoară! 🙂

72618_491109514277022_1373702054_n