Suntem mereu încântaţi de prima zapadă care se aşterne în jurul nostru. Dar, în ciuda acestui lucru, nu toţi dintre noi suntem mulţumiţi de fotografiile pe care le facem în condiţii de zăpadă. Pentru a nu ne lovi de astfel de situaţii, trebuie, în primul rând, să verificăm dacă aparatul foto a fost setat corespunzător pentru condiţiile vitrege de afară. Iată câteva sfaturi de bază:
1. Expunerea corectă: la prima vedere, după ce realizăm o fotografie cu zăpadă, observăm că aceasta este gri şi că celelalte culori sunt şterse. Acest lucru se întâmplă din cauză că imaginea este subexpusă. Subexpunerea se datorează faptului că exponometrul aparatului este calibrat pe anumite tonuri de culoare şi greşeşte expunerea când în cadru se află foarte mult alb (zăpadă şi lumină reflectată). Pentru a contracara expunerea eronată, noi trebuie să o compensăm. Indiferent de modul setat (automat sau manual), expunerea trebuie compensată cu +0.5, până la +2 EV, în funcţie de condiţii.
2. Folosiţi formatul RAW: dacă sunteţi nesiguri sau dacă nu vă descurcaţi cu compensarea expunerii, vă recomandăm să folosiţi formatul RAW, pentru că astfel aveţi posibilitatea să aduceţi fotografiile în varianta finală dorită cu ajutorul unor modificări ulterioare din programul de editare.
3. Aveţi grijă la White Balance: un aspect foarte important este selectarea corespunzătoare a balansului de alb.
După ce v-aţi asigurat că aveţi toate setările corecte în aparatul foto deţinut, vă puteţi concentra asupra compoziţiei. Vă dorim multă inspiraţie la fotografiat!
BONUS: Uneori, din cauza temperaturilor scăzute, când aparatul foto nu este folosit, acumulatorul acestuia se descarcă foarte repede. În astfel de cazuri, sfatul nostru este să scoateţi acumulatorul afară din aparat şi să-l ţineţi într-un loc cât mai cald (de exemplu: într-un bunzunar interior al jachetei). De asemenea, vă recomandăm ca, atunci când schimbaţi brusc temperatura (intraţi de la frig la căldură), să puneţi aparatul foto în geantă. În acest mod, transferul de temperatură se va face lent şi se va evita formarea condensului.
Este bine sa ne fie reamintite anumite aspecte in legatura cu aparatele,setarile,multumim.
Cu drag! Dacă aveţi întrebări, nelămuriri, suntem aici! 🙂