fbpx

Procedeul fotografic denumit “calotipie” (gr. kalos, însemnând “frumos”, şi gr. tupos, “impresie”) a fost inventat de către britanicul William Henry Fox Talbot (11 februarie 1800 – 17 septembrie 1877).

Talbot şi-a început experimentele fotografice în jurul anului 1834, cu câţiva ani înainte ca Louis Daguerre (inventatorul daghereotipiei) să-şi expună primele sale fotografii, dar fără detalii legate de tehnica prin care le-a obţinut. În 1839, Talbot prezintă Societăţii Regale imaginile sale realizate în ultimii cinci ani şi detalii despre “desenul fotogenic”.

Desenul fotogenic

Fereastră cu grilaj de la Mănăstirea Lacock,  de Henry Fox Talbot (1835)-   o imagine obţinută din cel mai vechi negativ fotografic din istorie

Fereastră cu grilaj de la Mănăstirea Lacock, de Henry Fox Talbot (1835)- o imagine obţinută din cel mai vechi negativ fotografic din istorie

Pe scurt, cu ajutorul unei pensule se umezea hârtia cu o soluţie salină, după care se lăsa la uscat. Apoi, aceasta era umezită din nou cu soluţie de nitrat de argint şi iarăşi se lăsa la uscat, rezultând în final o hârtie îmbibată în clorură de argint şi fotosensibilă. Pentru obţinerea unei imagini, expunerea dura cel puţin jumătate de oră. Ultimul pas consta în fixarea imaginii cu o soluţie puternică de hipoiodură de potasiu.

Calotipia

Strada Londra, Reading - Henry Fox Talbot, 1845

Strada Londra, Reading – Henry Fox Talbot (1845)

În 1840, Talbot îmbunătăţeşte desenul fotogenic, descoperind că dacă adauga acid galic, hârtia devenea mai sensibilă la lumină, nemaifiind necesară o expunere atât de lungă. Prin tratarea ulterioară cu acid galic şi azotat de argint, avea posibilitatea să developeze o imagine. Pe baza acestor descoperiri, în anul 1841, Talbot schimbă denumirea procedeului din “desen fotogenic” în “calotipie” şi îşi patentează invenţia. Trei ani mai târziu, acesta deschide un atelier în Reading, din dorinţa de a produce fotografii în masă. Pentru tipărirea imaginilor, negativul era aranjat pe un cadru de sticlă, deasupra mai multor hârtii fotosensibile, după care acestea erau expuse la soare.

Calotipia vs. Daghereotipia

Calotipia nu s-a bucurat de o popularitate la fel de mare precum rivala sa, daghereotipia, din mai multe motive: din cauza materialelor folosite în procedeu, expunerea era mult mai lungă; imperfecţiunile hârtiei scădeau considerabil calitatea imaginii finale – calotipiile nu erau la fel de clare precum daghereotipiile; unele imagini obţinute prin calotipie se decolorau în timp; daghereotipia se bucura de o mai mare susţinere.

Totodată, calotipia avea şi avantaje în faţa daghereotipiei: exista posibilitatea de a reproduce un număr infinit de imagini cu ajutorul unui singur negativ; calotipiile aveau plaje de gri mult mai intense şi nuanţe calde; imaginile developate pe hârtie erau uşor de examinat şi mai puţin delicate.

Odată cu apariţia procedeului cu colodiu umed în anul 1851, calotipia este înlăturată.

Un aspect important este că, deşi Talbot şi Daguerre şi-au anunţat invenţiile în aproximativ acelaşi timp, iar daghereotipia a dominat industria fotografică a vremii, calotipia (care presupunea crearea de negative şi imprimarea imaginilor cu ele) rămâne în istorie ca precursorul procedeelor fotografice fosite în secolul XX.

(sursă foto 1, 2 şi 3 – Wikipedia)